Salariul mediu de la CFR îți arată că ți-ai greșit cariera: de asta sunt trenurile în halul ăsta
De când eram mic, auzeam în stânga și în dreapta că nicăieri nu este mai bine ca la CFR, din prisma salariilor. Cele mai recente statistici confirmă că același principiu este valabil și în 2020.
Compania de stat CFR Călători ar putea fi cea mai generoasă firmă de servicii din România, când vine vorba de salariile angajaților. Ca referință, cel mai mare salariu mediu în cadrul unei companii românești, private sau de stat, este la CFR. Aproximativ o treime din banii instituției, din totalul cheltuielilor, merge pe salarii.
În ceea ce privește performanța financiară a operatorilor privați de trafic feroviar de la noi, cea mai mare parte a bugetului lor merge pe accesarea infrastructurii CFR. Aceasta este concluzia unui studiu publicat de curând de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Ca referință, în perioada 2016-2019, pe piaţa feroviară de călători din România şi-au desfăşurat activitatea şase operatori feroviari. Este vorba de operatorul de stat CFR Călători şi alţi cinci operatori privaţi: Regio Călători, Transferoviar Călători, Interregional Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans.
În ceea ce privește modul în care sunt cheltuiți banii în aceste companii, în timp ce gigantul CFR cheltuie o treime din bani pe salarii, valorile nu se apropie de un sfert la privat. În medie, valoarea dată pe salari în cazul operatorilor privați este de aproximativ 20%, în timp ce 30% merg pe accesul la infrastructura CFR, pentru ca trenurile lor să meargă pe aceleași căi ferate antice și de demult.
„Un paradox, greu de explicat pentru perioada analizată, în cazul CFR Călători, îl reprezintă procentul destul de mare al cheltuielilor cu amortizarea, precum şi cel infim al cheltuielilor cu piesele de schimb, având în vedere vechimea destul de mare a parcului utilizat”, arată Autoritatea.
Dacă ești curios de cifre, CFR Călători a avut un număr mediu de 12.656 salariaţi, în anul 2019, Regio Călători avea 601 salariaţi, Transferoviar – 391 salariaţi, Interregional – 112 salariaţi, Astra Trans Carpatic – 88 salariaţi, iar Softrans 49 salariaţi. Salariu mediu la CFR a fost de 5662 de lei în 2019, în creștere de la 4228 lei în 2016, cu mențiunea că sunt șanse mari să mai fi crescut între timp.
În ceea ce privește concurența, al doilea cel mai mare salariu mediu îl plătea în 2019 operatorul privat Transferoviar Călători, de 5.024 lei, urmat de Interregional Călători, cu 4.809 lei, Softrans, cu 4.747 lei și Regio Călători cu 4.706 lei. Pe ultimul loc în acest clasament se află Astra Trans Carpatic, cu un salariu mediu de 3.764 lei.